CU CÂŢIVA ANI ÎN URMĂ

Am fost pe malul Siretului

La invitaţia unor prieteni. Dar hai să vă povestesc...
Venisem într-o vizită de lucru în oraşul Tecuci, oraş de care mă leagă multe amintiri frumoase. Evident ca să promovez sistemul de curăţenie Kirby. Undeva pe la sfârşitul lui aprilie sau poate un început de mai. Alerg dinspre Constanţa spre Tecuci, mai mulţi vechi prieteni mă aşteptau. La Şendreni, unde este o intersecţie măricică, datorită lipsei indicatoarelor şi probabil a trecerii timpului, mă dezorientez. Opresc lângă un echipaj de la poliţia rutieră în speranţa că îmi pot da o lămurire. Mi-o dau repede. Adică îmi cer talonul şi permisul. Unul dintre ei mai zelos observă că de ieri, adică cu o zi înainte, îmi expirase ITP-ul, chestie de care uitasem complet. Îmi cer să verifice încărcătura şi documentele de însoţire a mărfii. Deschid în spate şi la lumina lanternei apar strălucind sticlele de vin care trebuiau folosite în cadrul promoţiei tecucene. După o scurtă negociere rămân cu jumate din ele dar şi cu talonul.
Ajung la destinaţie cu ceva întârziere şi zeci de telefoane pe drum. Lumea este obosită şi nu am nici o şansă de promovare a aparatului. Mai ales că apar nişte carafe cu vin alb amărui care îmi place atât de mult.
-Dacă tot ai venit, ce-ar fi să mergem mâine la un pescuit?- mă întreabă Ovidiu.
-Unde, cu ce scule?-întreb eu.
-Pe Siret, lângă izvorul ăla pe care l-am găsit atunci când ne-am rătăcit. De scule am eu grijă. Iar de momeli de pescuit deja m-am ocupat. Ştiam că îţi place saramura de biban... spune cu un zâmbet complice.
Evident, nu puteam refuza o asemenea ofertă. Barajul, Siretul, o mulţime de amintiri. Fetele pe care le-am cunoscut în zonă.
Am stat acolo aproape trei zile. Schimbam surplusul de bibani pe vin ori ciuşcă sau o roşie sau poate un căţel de usturoi. Focul îl făceam cu numeroasele lemne uscate aruncate pe mal, dovadă a viiturilor trecute din care găseam din belşug. Singura dată când m-am speriat (vorba vine) a fost când am văzut cai sălbatici sau sălbăticiţi. Dar şi ei s-au speriat de mine. Erau trei.
Aaa, era să uit, am prins şi un somn ceva mai măricel, la lansetă. Pe care l-am schimbat pe un miel mai mititel pe care l-am fript frumuşel pe pietre încinse. Şi babuşcă cât cuprinde. Şi tot felul de albitură. Sau roşioară.
Era să uit, tocmai trecuseră inundaţiile de la Cosmeşti iar drumul care ducea sus în sat era rupt de ape. Dar cu un ATV ne-am descurcat binişor cu aprovizionarea.
Oricum au fost trei zile de neuitat. E adevărat, ţigările au fost ceva mai greu de procurat. Nu era nici un non stop în zonă.
În această toamnă simt că voi reveni pe acele locuri. Mi-aş dori să le găsesc neschimbate. Dacă este posibil. Ceea ce eu, chiar sper.
Este şi o veste bună. Începem să găsim peşte sălbatic în râurile din România după prea mulţi ani.
Desigur este evident, contracţia industrială a redus mult poluarea pe care marile întreprinderi o făceau pe râurile interioare.

V-am prezentat mai sus un loc unde puteţi găsi atât momeli dar şi scule de pescuit. Fir întins! ;)