Buun ! Era cam 6, evident, dimineaţă !
Încercam ca de obicei, să-mi fac ness-ul. Reuşesc cu ochii cârpiţi de somn !
Sună telefonul ! La ora 6 !!!
Gândesc că e problemă în familie, prieteni, a luat foc firma sau orice prostie care îţi poate trece prin minte la acea ora, fără să-ţi bei cafeaua .
Mă reped ca un rinocer turbat spre telefon, moment în care reuşesc să dărâm cana cu ness proaspăt pregătită pe covor. Borcanul în care îmi ţin zahărul, are cam la o secundă diferenţă, aceeaşi soartă.
Noroc, covorul e gros şi amortizează zgomotul !
Telefonul sună în continuare şi mă îndrept către el ca să nu trezească pe toată lumea !
-Alo da! răspund impacientat .
-Salut ce mai faci ?
-Cine este ?
-Scuze, greşală ! Bzzzzzzzzzzz !
Mă întorc la locul dezastrului! Şi încerc să gândesc, fără ness ...
Şi nu e deloc uşor !
Pun nişte şerveţele pe pată, descopăr cu plăcere că o gură de ness a rămas în cană aşa că îmi începe parţial să-mi funcţioneze şi mintea !
Şi se aprinde beculeţul ! Am spălat covorul acum trei zile ! Cu şampon Kirby !
Între timp se trezeşte toată lumea şi cât sunt la baie scot aparatul şi spăl .
Nu, nu sunt eu, recunosc ! Eu am barbă şi mustaţă !
Dispare orice urmă a (
Sunt întrebat de ce fac zgomot aşa de devreme !
Răspund senin- curăţenia de dimineaţă !
Văd nişte ochi mari şi aud o întrebare !
-De când faci tu aşa ceva _
-Niciodată nu e prea târziu ! răspund eu deja plictisit de muncă .
Dacă cumva am făcut greşeli de gramatică, cu diacriticile, virgule, puncte, semantică, semiotică vreau să vă reamintesc ! Corectorul meu şi-a dat demisia !
Când îl vedeţi vă rog să mă anunţaţi, nu de alta dar mai are jumate din salariu de luat !
Şi evident puteţi să vă daţi cu părerea !
Vai, Radu, ce surpriza i-ai facut sotiei ;) (vazand ca pe 8 mai in multe tari se sarbatoreste ziua mamei...) dar ce faceai tu fara Kirby?!
RăspundețiȘtergere8 mai, ziua mamei ? Nu stiam !
ȘtergereFara K. probabil foloseam o foarfeca mai mare si scoteam pata !
La ora aia nu aveam de unde sa iau unul identic ! :)
Parerea mea este ca ness-ul te agita...zic sa schimbi pe cafea normala!
RăspundețiȘtergereImi faci cadou un filtru din ala destept ? :P
ȘtergereLa 6 dimineata? AOleuuu, pe mine ma suna pe la 8 si imi zic ca ii greseala, aoleu si ce imi vine sa-i injur dar sunt prea somnoroasa. :))
RăspundețiȘtergereDar vezi, e si o parte buna, ai facut curat, deci sotia ta o sa-ti pregateasca o surpriza:>
De care surpriza ? :))
ȘtergereEu am invatat sa nu mai alerg bezmetica atunci cand suna telefonul. Cine are treaba cu mine mai poate incerca o data, cine nu, la revedere. Mi-ar placea sa fie si Mihai al meu asa harnic. :))
RăspundețiȘtergereN-am fost harnic, am fost obligat de situatie ! :)
Ștergere