Un blog despre bucuria de a trăi într-o casă curată, fără alergeni şi sănătoasă. Pentru noi şi pentru copiii noştri. Cu minim de efort şi cheltuieli. Despre cum putem fi mândri de casa noastră. Şi acum şi peste 30 de ani.
Google şi-a făcut datoria şi v-a adus aici. Postaţi comentarii, abonaţi-vă, distribuiţi sau criticaţi. Părerea dumneavoastră contează!!!

3 iul. 2012

O NOUĂ CRIZĂ AMENINŢĂ ROMÂNIA

Le-am îndurat pe toate ani, decade, secole şi chiar milenii de-a rândul. Este momentul să trecem şi peste asta.


Din ciclul întâmplări reale din viaţa unui dealer de Kirby .

Aşa din senin sună o doamnă, se recomandă şi spune că ar vrea să vadă un Kirby.
Bucuros că blogul meu chiar funcţionează, dau buzna cu aparatul în maşină şi punctual cum sunt, ajung cu cca. 20 de minute mai devreme.

Îmi deschide uşa şi puţin încurcată,  mă pofteşte în sufragerie să-mi pregătesc aparatul. Mă lasă singur cam 5 minute, după care se întoarce cu încă o doamnă, amândouă având un aer un pic amuzat.
Întreb dacă soţul va fi prezent şi primesc un răspuns ambiguu, de genul că nu există sau e plecat pe mare sau chiar nu are treabă cu nimic din ce înseamnă curăţenie.
Trec peste misterul feminin şi o rog să aducă aspiratorul pe care îl foloseşte.
Parcă era pregătit, un Ideal (l-am datat cu C14 prin anii '70) apare instant, fără perii (s-au pierdut/nu sunt folositoare) şi cu un furtun care-mi aduce aminte de mumiile egiptene (scuze, ei nu foloseau leucoplast).



Ajung cu prezentarea la saltea şi le spun câteva vorbe despre ce ar putea sa fie acolo.
Încrezător îmi pun aparatul la lucru şi cu un aer triumfător mă pregătesc să le arăt pe ce dorm ele in fiecare noapte.
Surpriză ! Nici măcar un acarian n-a vrut să-şi facă apariţia.
Nedumerit, îmi verific aparatul-toate la locul lor.
Întreb când s-a dormit ultima dată pe saltea şi răspunsul vine prompt-azi noapte.
Întreb cum curăţă salteaua şi-mi răspunde ceva de cearşaf ud cu bătătorul plus că face duş de trei ori pe zi ca să scape de pielea moartă şi de acarienii din saltea că aşa a văzut ea pe Discovery.
Îmi spun în gând că sigur foloseşte drept pijama un costum de neopren, lasă că vă arat eu la covor.
Plin de entuziasm, mă apuc de treabă şi scot trei fire amărâte de praf, probabil cele cazute de pe pantofii mei.
Încerc şi în hol, identic.
Probabil, consternarea se citea pe faţa mea deoarece gazda se lansează într-o tiradă despre cum stă ea în genunchi cu furtunul de la Ideal într-o mână şi cu peria în cealaltă zi de zi.
Pentru prima oară de când sunt dealer Kirby simt cum mă lasă genunchii şi rămân fără aer. Cer sfârşit un pahar de apa.
În jumătatea de clipă în care s-a deschis uşa de la bucătărie apuc să văd ceva. Am crezut că am o vedenie.
Am băut cu înghiţituri mici apa, m-am poziţionat strategic şi am mai cerut un pahar.
S-a deschis din nou uşa de la bucătărie şi în toată splendoarea sa a apărut un Sentria de la Kirby.
Încurcate, doamnele care de fapt sunt surori şi locuiesc in acelaşi bloc, mi-au explicat că de fapt au vrut să verifice dacă colegul meu nu le-a dat un aparat contrafăcut (în sensul că doreau sa vadă ce mai scot eu după ce au făcut curăţenie exemplară cu Kirby) şi doar faptul că am ajuns mai devreme le-a împiedicat să evacueze aparatul din casă.
Cu un zâmbet vinovat, mi-au oferit dulceaţă de cireşe amare si cafea.

Imagine preluata

Morala:
1) O criză de praf şi acarieni este o criză majoră, poate duce chiar la un infarct sau mai rău, să arunc un Kirby de la etajul 7 ! 
2) Toate crizele vin şi trec, important este sa nu ne panicăm.
3) Ce o să ne facem fără praf şi acarieni când or fi mai multe Kirby în România ? Clar o să trecem printr-o criză de praf, dar o să trecem cu fruntea sus şi peste ea ! 

23 de comentarii:

  1. Minunat!!! Surpriza a fost de proportii mari chiar si la mine, citind povestioara. :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Radule, în afară de faptul că îmi place acest Kirby - banii însă nu sunt de acord cu mine, un bugetar de doi bani (leafa) - ai înclinaţie spre umor (aici proză scurtă umoristică), cu ceva nuanţe şi şlefuiri. De ce nu te apuci să scrii?! Evident că nu se poate trăi din asta, dar... !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am scis vreo doua poezii prin liceu si o nuvela la cenaclul literar. De atunci m-am lasat :)
      Despre Kirby, daca iti place, leafa ta de bugetar chiar s-ar putea sa te impinga de la spate in cazul in care dai peste un dealer priceput si care sa nu se gandeasca doar la el.
      Nu, nu vorbeam de mine. :)

      Ștergere
  3. Uite ce le-a dat prin cap ! Ce cucoane șmechere !
    Ești bun la proza scurtă comică, ai imaginație și umor. Reclama făcută în felul ăsta e mult mai agreabilă decât cea clasică.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt întamplari reale. Mai mult sau mai puţin.
      Eu doar le-am pus diacritice (pe sărite). :)

      Ștergere
  4. Si chiar au reusit sa te pacaleasca?! Nu pot sa cred!! La experienta ta?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acu' si tu ! Daca le spuneam ca mi-am dat seama din primele 5 minute, nu mai aveam material sa scriu macar titlul. :)
      Momentan am si articolul pe blog dar si o noua doamna utilizatoare de Kirby (fara cine stie ce venituri)! :D

      Ștergere
  5. Grozava intamplare,grozav cum iti faci promovare.
    Mie mi-ar place un Kirby care sa faca treaba singur.
    Succes in tot ceea ce faci!

    RăspundețiȘtergere
  6. Kirby chiar face treabă aproape singur.
    Deci când ţi-l arăt ? :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Asta-i ca-n bancul cu băbuţa care şi-a pierdut biletul în autobuz, scoate altul şi-l compostează, la care cineva o întreabă: "Şi, ce faceţi dacă-l pierdeţi şi pe ăsta?". "Păi, am abonament!"
    Adică, dacă un Kirby face treaba aproape singur, cu două Kirby vei da lovitura! Îţi vor face şi dulceaţă! Prea bună, prea de la ţară!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Slavă Domnului că unul singur e suficient să faci toata treaba pentru care a fost conceput şi acum şi peste 30 de ani.
      Dacă mai vrei să faci şi cadouri să ştii că îţi pot aduce oricâte.
      Abonametul la Kirby ştii că pentru tine e gratis !

      Ștergere
    2. Da' să calce rufe nu ştie?!

      Ștergere
    3. O sa-ti spun can o sa vezi un Kirby!

      Ștergere
  8. Bravo Doamnelor si de doua ori "bravo tie!" pentru modul in care povestesti cele intamplate - chiar ai talent, Radule.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo Doamnelor ! :((
      Tu chiar tii cu ursu'! :))
      Sper ca stii bancul.

      Ștergere
    2. :D stii vorba: "toti tin la ei, numai eu la mine..."? Bravo doamnelor pentru ca s-au gandit sa se asigure in privinta produsului achizitionat (dat fiind ca este unul deloc ieftin) si bravo tie pentru istorioara amuzanta - eu nu tin nici cu unul si nici cu altul. In privinta bancului nu sunt sigura :( mai bine mi l-ai povesti - te rog frumos :D.

      Ștergere
    3. O varianta:
      La scoală este inspectie. Inspectorul pune următoarea întrebare:
      - Copii, ce faceti dacă sunteti într-o pădure si vine ursul?
      Bulă ridică mâna. Profesoara îngrozită, dar inspectorul deja a observat mâna ridicată.
      - Să răspundă cel din ultima bancă.
      - Bulă, răspunde frumos!
      - Păi încep să alerg către un copac.
      - După aceea ce faci?
      - Mă urc pe copac.
      - Si dacă ursul se urcă si el pe copac?
      - Mă sui până în vârful copacului.
      Profesoarei nu-i vine să creadă că până acum Bulă a răspuns asa frumos, că nu a spus nici o prostie.
      - Si dacă ursul se suie si el până în vârful copacului?
      - Sar din copac.
      - Si dacă sare si ursul?
      - Alerg la un alt copac.
      - Si dacă aleargă si ursul după tine?
      - Mă urc în copac.
      - Si dacă se urcă si el pe copac?
      - Atunci mă sui până în vârful copacului.
      - Si dacă se suie si el până în vârful copacului?
      - Mai du-te dracu', tu tii cu ursul?
      Sper sa iti placa!

      Ștergere
    4. Chiar mi-a placut bancul! Auzisem careva varianta dar precum nu am talent la bancuri, nu le memorez :(. Merci pentru disponibilitatea ta.

      Ștergere
  9. APA????? ma faci sa zambesc
    dar ce observ eu e ca toate comentariile sunt can vechi. oare de ce?

    RăspundețiȘtergere

Nu fiţi sfioşi ! Dar cu atenţie !
Comentariile anonime nu le public !