Pe la ora 7.30 primesc un telefon de la distribuitorul meu:
-Radu, în 15 min., să fii în maşină cu aparatul pregătit ! Până la ora 9 trebuie să fii la..., că vrea să vadă neapărat un Kirby !
-OK chef ! (am vărsat jumate din ness-ul proaspăt pregătit ).
Unde aţi spus că trebuie să ajung?
-Te-ai spălat în urechi !? La km. ..., pe drumul spre Tulcea, faci la stânga, mergi vreo 500 m şi o să vezi o vilă !
-Un număr de telefon, ceva ? În caz că nu nimeresc...
-Când ai făcut armata, cum nimereai ?
-La ţintă ? întreb eu.
O pauză de câteva secunde...
-Sper că acum ai ieşit deja din Constanţa ! îmi spune pe un ton ofuscat, după care închide telefonul !
Pe la 9.30 nimeresc şi eu... Cinci câini, cu intenţii deloc paşnice, înconjoară maşina.
Mă pregătesc de un S.O.S., când se deschide uşa "vilei".
Un bărbat cam la 70 de ani, dar cu vână, îmi spune:
-Bine că ai venit, te aştept de la 8 !
-Păi şefu' mi-a zis să ajung pe la 10, da' m-am rătăcit şi am ajuns mai devreme !
Se uită lung la mine, zâmbeşte în colţul gurii...
-Hai să văd ce vrei să-mi vinzi !
Câinii m-au ajutat să car aparatul ca pe un fulg, practic mă împingeau de la spate.
-Dumneavoastră ce aspirator folosiţi ? întreb eu după ce montez aparatul.
-Păi am mai multe ! Pe care vrei să-l aduc ? Pe cel mare sau pe cel mic ?
În gândul meu îmi spun-mamă, mamă, ce uşor a fost !
-Amândouă! Să vin să vă ajut? (făra nici o intenţie)
-Nu-i nevoie ! Încă mai pot !
După 2 minute se întoarce cu o mătură cu coadă lungă şi cu una cu coadă scurtă.
-Le-am adus ! Uite, asta-i pentru suprafeţe înguste şi asta-i pentru când e ceva mai mult de lucru! Dar mai am şi o tulumbă mare afară, cu care fac curat în staul la oi ! Uite-o acolo!
Îmi arată o mătură imensă din nuiele şi revine cu întrebarea:
-Aparatul ăsta al tău, face curat şi la oi ?
-...........
După ce s-a uitat atent la mine şi a văzut că mi-a revenit aerul în plămâni, îmi spune:
-Tinereţe, şi băiatul meu de la Tulcea şi cel din Babadag au câte un Kirby ! Dar mai am şi vreo doi nepoţi mai zurbagii pe care trebuie să-i căpătuiesc.
Mâine la 10, eşti cu două aparate la cel din Constanţa, că îmi este milă să te mai alerg până la Tulcea !
- Trebuie să-l sun pe şeful meu, să-i spun !
-Ce, nu-ţi ajung două? N-ai decât, semnal, o să ai doar peste 5 km ! Da' uite, pentru că n-ai fugit de câini, deschide portbagajul !
-De ce ?
-Voi, orăşenii puneţi doar întrebări tâmpite ! Îl deschizi ?
A doua zi, după ce-am livrat cele doua aparate, şeful meu, a deschis din întâmplare portbagajul.
- Radu, alea două aparate, au avut probleme la livrare?
-De ce ?
-Miroase numai a brânză de oaie şi a pastramă !
-Şefu', mi-aţi spus că un Kirby nu se strică cel puţin 40 de ani. Nu vedeţi că a trecut maşina aia de aprovizionare ?
După două săptămâni, domnul de 70 de ani, a venit pe la Constanţa şi m-a întrebat dacă a fost bună pastrama !
Morala:
Există mături de diferite tipuri şi Kirby. Cine nu crede, poate lansa oricând o provocare.
Sincer, mă aştept doar la tăcere !
Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Este bazat pe o poveste reală spusă de colegul meu George.
Update: 26.07.2014- „Articolul participă la concursul Moment umoristic, organizat de Cudi & Ketherius”
Recunosc ca am ras, dar cred ca e si de plans.
RăspundețiȘtergereNu ai reusit sa-ti activezi baclinkurile? :))
Ms Cristi !
RăspundețiȘtergereBacklink-ul e activat, dar sunt nou si mic si nu stiu cum se foloseste :(
Am avut si eu un aspirator mare, dar am renuntat si l-am pastrat doar pe cel mic, este mai indemanatic. ;)
RăspundețiȘtergereAspirator îndemânatic? Vreau şi eu! :))
ȘtergereExact asa spunea si o ruda mai batrana a mea cand venea in vizita: ca el are acasa mai multa tehnologie decat mine. el are aparate facute de el pe diverse marimi. Aspirator? Are vreo 4 masinarii de dimensiuni si capacitati diferite. De curiozitate am fost acolo...mi'a aratat 2 maturi si 2 forase..ce e drept de marimi si capacitati diferite :))
RăspundețiȘtergereDa'n-are peste 82 cât are Kirby ! :)
ȘtergereM-a amuzat mult povestea... privitor la premiul la care te gandesti - de ce nu pui in joc un aparat dintre alea mai moderne pentru parfumarea aerului? Ceva mai maricel poate, nu dintre alea cat nuca. MI se pare logic - dupa ce faci curat cu Kirby, parfumezi cu.... vezi tu cu ce. Succes.
RăspundețiȘtergereMultumesc ca te-ai gandit la acel premiu !
ȘtergereAcum ce sa spun, dupa ce ramai cu covorul curatat si proaspat spalat ramai si cu un miros foarte placut in casa datorita samponului care este el insusi un puternic odorizant (natural)
In plus Kirby are functie speciala de odorizare a intregii locuinte ! :D
Premiu in premiu cum ar fi - idee geniala!
ȘtergerePana nu vezi nu ai cum sa-ti dai seama !
ȘtergereMno gata! Eu mă abonez prin mail la tine că eşti bun de înveselit omul :))) am reluat de 2 o frază că râdeam şi nu reuşeam să ţin pasul :)) :))))
RăspundețiȘtergereMare grijă cu sughiţu !
ȘtergereCu siguranta Kirby ;)
RăspundețiȘtergereCu siguranta!!!
ȘtergereNu există comparaţie. Un Kirby nu te face să strănuţi şi nu aşează praful pe orice suprafaţă posibilă şi imposibilă. :p
RăspundețiȘtergereDesigur omul nu numai că era hazliu dar şi foarte "omenos" şi generos. Câinii pot ajuta un om să fugă mâncând pământul... fie şi cu un Kirby în spate. :p
Mai bine îl foloseşti ca armă de apărare! Chiar poate!
ȘtergereDar eu încă nu ştiu cum e să fugi din faţa cuiva .
Da, ideea nu e rea. :P
ȘtergereCare idee? Sa nu fugi, sa-l folosesti ca arma sau sa faci curatenie ?
ȘtergereImi plac la nebunie toate trei! :))
Bineinteles ca nici n-as lua in calcul o matura! Mai bine un Furby de-asta, de-al tau...Kirby, pardon! Prin Ploiesti cred ca ai avea piata ca n-am auzit de asa ceva prin oras.
RăspundețiȘtergere:)) La Ploieşti vin cei din Bucureşti! :) Mulţumesc de trecere!
Ștergere